Cine spune ca Steaua nu a facut un meci mare ieri seara la Madrid insemna nu numai ca e un anti-stelist, ci si ca nu se poate considera un roman.

Poate pentru multi, prima concluzie ar fi cam aceeasi ca si dupa meciul tur de la Bucuresti: neputinta. Insa aseara, Steaua a aratat ca o echipa campioana care nu venise degeaba la Madrid, in orice caz nu ca sa se predea. Esecurile din campionat si meciurile proaste facute de Steaua in tara nu aveau cum sa arate adevaratul potential al echipei care a pregatit din timp meciul retur si a sperat tot timpul ori la egal, ori la victorie. Spun asta pentru ca nu mi s-a parut ca Steaua a vrut sa iasa invinsa de pe teren.

Balonul e rotund si orice se poate intampla. Daca dupa prima repriza ne-am facut cruci la suturile lui Robinho si Roberto Carlos, iar dupa pauza ne-am rugat ca Beckham si Ronaldo sa prinda o zi mai proasta, ghinionul nu ne-a ocolit. Finalul fazei in care Nicolita a jucat prea defensiv o minge cu pasa spre poarta si incheiata cu autogol, ne-a alungat speranta de a ne califica in primavara europeana. Nu insa si dorinta.

Trebuie sa recunoastem ca Real Madrid nu a aratat prea multe in meciul de aseara, in orice caz nu ceva ce ar fi trebuit sa se gaseasca la o echipa de top: nervi si frustrare. Sa nu mai vorbesc despre penalty-ul ratat de v.Nistelrooy. Chiar daca Nicolita a reprezentat un fel de inger si demon pentru Steaua, eu sunt mandru pentru meciul facut la Madrid si trag o singura concluzie: se poate.