Momentan rasfoiesti arhiva.
Noul spot Ziua
Nu vreau sa-i fac concurenta lui Alien, insa imi place la nebunie noul spot publicitar al ziarului Ziua.
New look
Cum anotimpurile se schimba si cum timpul nu bate pasul pe loc, m-am gandit sa schimb tema site-ului. Se numeste DaVinci Code si e putin modificata fata de original. Sper sa va placa.
Despre nimic!
Cum adică să vorbim despre nimic? Păi este foarte simplu: nimicul e în fiecare din noi; e în mine, e în tine, e în fabrici şi uzine. Din nimic am venit şi în nimic ne vom întoarce. Fireşte unii au o doză mai mare de nimic decât alţii. Şi aici apare conflictul: unii au prea mult şi vor şi mai mult, iar alţii au mai puţin şi… nu ştiu ce vor.
Un nimic – surprins într-un flash tridimensional – stătea cu o mână întinsă spre semi-distanţa dintre cer şi pământ cu o grimasă întipărită pe faţa ovală, specifică nimicului, cu gura a căror buze neanderthaliene exprimau nimicul în cea mai pură formă, iar părul, ca abanosul, era punctat pe ici pe colo cu unele petice blonde, într-o frizură modernă, adică de nimic. Avea în dotare un trening ultimul răcnet – Nikey – luat, probabil pe nimic, dintr-un bazar cu un vag aer turcesc, amestecat cu ceva asiatic, iar acesta era perfect asortat cu o pereche de pantofi, proaspăt şi veşnic lustruiţi. Iată un exemplu clasic de nimic exteriorizat!
Însă, dacă raşchetăm bine acest exterior, vom ajunge, în majoritatea cazurilor, la aşa-numitul „miez de nimic” (excepţia o realizează studenţii de la IATC, care, în anumite momente ale pregătirii lor, pot fi observaţi bântuind străzile, ambalaţi tot în nimicuri turceşti sau de la alte firme la fel de celebre, dar ei au un scop mult mai profund decât poate bănui vreunul din cei mai profunzi dintre nimicuri – în fine, nu problema lor o studiem aici). Dar pentru a înţelege miezul de nimic, pentru a descifra cele mai intime trăiri ale sale, trebuie să-l punem în mişcare, să-l observăm în plenitudinea manifestărilor, ori pentru asta va trebui să-l dotăm şi cu o şapcă Gugi, importată de la rudele de peste mări şi ţări, adică manufacturată pe vapor, dintr-un material sublim şi discret, de esenţă rară (sic!), cu 50% bumbac şi 90% poliester, nelipsită din arsenalul secret al unui adevărat nimic. Aşadar îl observăm pe domnul Ninel – aşa îl cheamă pe nimicul nostru îngheţat în poziţia de mai sus – cum prinde viaţă, la cei treizeci de ani ai săi, mai lent la început, apoi din ce în ce mai alert, până la viteza normală a desfăşurării evenimentelor în cotidian. Intuim că mâna aruncată în aer, este de fapt un gest pentru a-i întări vorbele în faţa unui amic, vorbe ce pun în valoare o lume cu totul aparte, construită din gesturi – incredibil! – cu buzele. O adevărată epopee se poate descoperi observatorului, care, privind înmărmurit, constată cum acele buze descriu, prin mişcări de dute-vino în sus şi în jos, de la stânga la dreapta, cum spuneam, descriu arcuri de cerc, elipse şi ovale, linii frânte şi drepte, în fine, o întreagă gama de scheme şi artificii nemai-întâlnite, la care poate contribui întreaga musculatură facială, pentru a genera emoţii exprimate cum nici o altă făptură omenească nu a mai reuşit:
- …ăăă. Da. Cred! Păi cum să nu cred! Sigur că există Dumnezeu! Doar L-am văzut… exprimă exuberant Ninel, aruncându-i amicului o privire complice.
- Cum adică L-ai văzut? Întrebă contrariat amicul. Dumnezeu nu poate fi văzut de către un muritor de rând, continuă doct individul.
- Auzi dom’le, uite ce e, una şi cu una fac doi…
- Mă rog…
- Cum te rogi? Io dacă spun că l-am văzut…
- Nu l-a asta m-am referit…
- Da’ la ce te referi dom’le?
- Nu contează, zi mai departe…
- …ăăă, păi ziceam că L-am văzut într-o zi, chiar acum câteva zile, şedeam frumos la jeam, şi beam din cafeaua lu’ nevastă-mea, că io când zic că vreau cafea (cu accent pe „v”), imediat sare să mi-o facă, că aşa sunt io… bărbat în casă! Nu muiere! Şi la şiorbă la fel…
- Lasă asta, zi-mi cum L-ai văzut pe Dumnezeu, îi tăie amicul, dintr-o dată plictisit.
- Păi băi n-auzi? (expresie scurtă, ca un fel de tic, în mijlocul unei răsuflări) Cum stăteam eu aşa şi priveam aşa… în zare la ploaie, că ploua aşa.. (gesturi, scheme, artificii) şi mă gândeam la ale mele, la copiii, la nevastă aşa… Poooc! (bătaia puternică din palme ce veni în scopul „întăririi” onomatopeei avu menirea să-l scoată din starea de relativă moleşeală pe distinsul amic). Dintr-o dată un fulger mare-mare (cu burta înainte şi trunchiul dat pe spate, Ninel încercă să deseneze, cu mâinile, un cerc în aer atât cât îl ţineau încheieturile braţelor, mai-mai să se mai lungească cu ceva milimetri), mare rău mă, la cincizeci de metri…ăăă ce prostii vorbesc, care mă, de unde? Nu era mai mult de cinş’pe metri de casă! Nu ştiu dacă mă-nţelegi?
Ninel făcu o pauză să-şi aprindă o ţigară.
- Te înţeleg, dar nu înţeleg unde e Dumnezeu în povestea asta? îl încurajă amicul.
Cu forţele împrospătate de parfumul tabacului de origine incertă, Ninel îşi continuă peroraţia:
- A! Păi aici e şchema! Că când a trăznit fulgerul, acolo unde a trăznit…
- Unde a trăsnit mai exact?
- Păi la mine în curte! A trăznit un copac, l-a făcut bucăţi… în două l-a rupt, dar stai să vezi, că chiar atunci m-a orbit fulgerul (şi într-un gest scurt dar puternic, cu palmele întinse, spre faţă, îi arătă amicului „şchema”, cât pe ce să-şi lipească mâinile butucănoase de nimicul feţei). E! Şi cum eram io orbit aşa… de vedeam numa’ alb în faţa ochilor şi mă văitam că numai văd nimic…
- L-ai văzut pe Dumnezeu! Încercă amicul disperat.
- Nu breee! Intră nevastă-mea… cu cafeaua… păi nu ţi-am esplicat cum stă treaba cu bărbatul în casă? Şi când a intrat şi m-a văzut pe mine cum mă văitam…
- Stai aşa un pic! (amicului i se aprinse un filament). Nu ai spus mai devreme că stăteai şi beai din cafeaua deja făcută? Măi, tu îţi baţi joc de mine!
Exasperat, amicul dădu să plece. Ninel, aproape rupându-i câteva fibre musculare interlocutorului, opri intenţia amicului cu o mână vânjoasă pusă pe antebraţul fragil al unui om obişnuit cu munca de birou.
- Stai măi prietene că n-ai înţeles… se rugă Ninel.
- Lasă-mă te rog, mă plictiseşti! Şi dă-mi drumul, ce mă ţi aşa?
După ce se eliberă, amicul îşi frecă puţin antebraţul încercând să repună sângele în mişcare.
- Bine, bine! Atunci dă-mi şi mie cinci zeci de mii, că ţi-i dau mâine, că am o şchemă cu unu’… trecu Ninel de la un subiect la altul, ca nimicul.
- Ce să-ţi dau!? (amicul era chiar uluit de schimbarea de macaz a lui Ninel) Ţi-am mai dat şi săptămâna trecută, când ai primit de la casierie numai bonuri de masă! Ai spus că mi-i dai în două zile şi uite au trecut şapte!
- Ho mă! Nu sări ca arsu’. Că e pentru amândoi. Adică dacă am bani să pot să fac ce am de făcut, câştig şi pentru mine şi pentru tine (alte gesturi, scheme, artificii) şi dacă e, mai îţi dau şi peste… că ai fost om cu mine şi aşa trebuie să se ţină prietenii, aproape unii de alţii, nu?
- Auzi? I-a nu întinde pelteaua cu mine. De când îmi eşti tu prieten? Te-am ajutat, ca între colegi de serviciu, când ai fost la strâmtorare, dar acum văd că te obrăzniceşti…
- I-a mai du-te dracului bă! Că văd că ai de-astea-n cap! Dacă vrei îmi dai, dacă nu, nu. Ce atâta vorbărie! Da! (întări Ninel, mai mult pentru a se convinge pe sine de justeţea propriilor afirmaţii) Ce? Vrei banii înapoi? Şi cu o piruetă, executată aproape ca un reflex, în pas de defilare îi aruncă victorios o ultimă şaradă amicului: Îhî! O să-i vezi! La anu’ băăă… când şi-o înţărca dudu… ăăă… cireşile băăă…
Perplex de turnura pe care o luase discuţia, amicul nu putea decât să observe cum Ninel se depărtă cu paşi mari de zona de „conflict”.
Ninel nimicul extrovertit! O formă veridică de zero, a cărui valoare, indiferent cât de exemplară, nu este decât literară.
Nimicul introvertit este, însă, cel ce macină existenţa evoluată, adică nimicul opus nimicului exterior, dacă este posibilă exprimarea. Mai simplu: o formă mondenă, opusă celei de talcioc de mai devreme. Una îmbălsămată în parfumuri de Milano şi haine de Paris, neapărat încadrată într-o pălărie şic, luată direct de pe Brodway sau de unde vor cinstitele feţe şi obligatoriu cu ochelari de soare de tip ori-ce-vreme-zi-sau-noapte madrileni, la care se poate adăuga sau nu, după preferinţe, o spoială de cultură generală, dar neapărat-neapărat o „enciclopedioasă” cunoaştere a celebrului „show-biz” (vezi Mitzo că eşti proastă?). Pe aceasta să o arătaţi cu degetul pe stradă, de ei să râdeţi copios, nu pe săracii cu patru clase şi tot atâţia pereţi ce ies in evidenţă doar la colţ de uliţă.
Vă „ţine”?
19 lucruri pe care sa nu le faci in timpul interviului…
Daca esti prezentat elegant, ramai fidel etichetei sociale si raspunzi atent la intrebarile intervievatorului atunci esti pe drumul catre un nou loc de munca. Dar sunt cateva gafe pe care trebuie sa le eviti:
1. Sa nu ajungi tarziu, trebuie sa-ti acorzi timp suficient de cand pleci de acasa, luand in vedere evenimentele neprevazute, precum blocajul in trafic.
2. Nu te juca cu obiectele de pe birou, sau nu te juca cu parul sau hainele.
3. Nu mormai, nu vorbi prea repede, prea incet sau continuu. Daca nu vorbesti clar, toate sunetele scoase de tine nu vor ajunge la intervievator si nu vei face impresie buna.
4. Nu folosi argouri, nu face glume proaste, nu mesteca guma.
5. Nu te apleca peste biroul intervievatorului sau nu te uita frecvent la ceas.
6. Nu ascunde nici un aspect legat de experienta ta trecuta, nu exagera calificarile, nu te lauda si nu te enerva.
7. Nu ii spune intervievatorului pe numele mic, ori nu intra in amanunte negative legate de actualul tau sef, colegi, etc.
8. Nu arata indiferenta fata de companie, lasa-ti intervievatorul sa reziste pana la sfarsitul interviului.
9. Nu te duce pe jumatate adormit, mergi la culcare devreme cu o seara inainte de interviu si dormi bine stiind ca esti complet pregatit pentru ziua urmatoare.
10. Nu aduce in discutie problema salariului.
11. Daca este un interviu de dupa-amiaza nu comanda spaghetti.
12. Nu da senzatia ca esti pasiv si indiferent, fi pozitiv si entuziasmat.
13. Nu fi arogant sau ingamfat.
14. Fii prietenos si deschis, dar nu flirta cu intervievatorul.
15. Nu folosi partea negativa a limbajului corpului, nu arata calitatile negative ale caracterului tau.
Cel mai important:
16. Nu solicitati CV-ul intervievatorului sa vedeti daca sunt in masura sa va analizeze.
17. Nu scoate in evitenta faptul ca stii sa folosesti un fotocopiator.
18. Sa nu intri pentru prima data in birou si sa-i soliciti receptionistei sa iti retina toate telefoanele.
19. Sa nu-i spui intervievatorului ca planul tau pe termen lung este sa ocupi pozitia lui.
Traficul de organe umane
In Turcia, un rinichi costa in jur de 2.700 de dolari, ceea ce, potrivit editiei din octombrie 2002 a Jurnalului Asociatiei Medicale Americane, este un pret mare. Un rinichi indian sau irakian ii aduce proprietarului circa 1000 de dolari. Clientii cu dare de mana platesc pentru organe rare pana la 130.000 de dolari, precizeaza Sam Vaknin, autorul mai multor carti si fost consilier economic pe langa guvernul Macedoniei, semnatarul acestui comentariu aparut in editia din 7 martie a revistei electronice Global Politician.
In urma cu cinci ani, canalul CBS News a transmis un documentar, filmat de postul spaniol Antenna 3, in care unor reporteri incognito din Mexic li s-a cerut de catre un preot, care era intermediarul unui doctor, pana la un milion de dolari pentru un singur rinichi. O licitatie pentru un rinichi uman desfasurata, in februarie 2000, pe cunoscutul site de internet eBay, ajunsese la o oferta de 100.000 de dolari inainte ca reprezentatii companiei sa ii puna capat. O alta licitatie desfasurata in septembrie 1999 a atras 5.7 milioane de dolari, desi a fost vorba mai degraba de o falsa licitatie.
Traficul de organe a inflorit in Turcia, Europa Centrala, in special in Cehia si in Caucaz, mai precis in Georgia. Aceste operatiuni se bazeaza pe donatori din Turcia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Belarus, Romania, Bosnia, provincia sarba Kosovo, Macedonia, Albania si din alte tari est-europene.
Donatorii isi vand rinichi, plamani, bucati din ficat, chiar cornee, oase, tendoane, valve cardiace, piele si alte bucati de organe din corpul omenesc care pot fi vandute. Organele sau bucatile de organe sunt pastrate la temperaturi foarte joase si transportate aerian catre centre ilegale de distributie din SUA, Germania, Scandinavia, Marea Britanie, Israel, Africa de Sud sau din alte locatii din tari prospere. In acest context, fuga creierelor capata un nou si cutremurstor inteles, comenteaza semnatarul articolului.
Traficul de organe a devenit o afacere internationala, in care sunt implicati doctori din India, Thailanda, Philipine, Brazilia, Turcia si Israel care cauta in Balcani sau in alte regiuni sarace astfel de resurse. Cotidianul american The Washington Post, nota intr-o editie din noiembrie 2002, ca intr-un singur orasel din Republica Moldova, 14 din 40 de barbati si-au vandut organe, impinsi de saracie.
In urma cu patru ani, Republica Moldova a suspendat adoptiile internationale de teama ca micutii sa nu ajunga sa fie disecati pentru organe. Potrivit cotidianului israelian Ha’aretz, autoritatile romane ancheteaza acuzatii similare in Israel si au suspendat adoptiile internationale in cazul copiilor romani. Autoritatile americane au monitorizat o retea din SUA care se aproviziona de doi ani din Republica Moldova.
Furtul si traficul cu organe in Ucraina sunt operatiuni discrete. Potrivit agentiilor de stiri, in august 2002, trei doctori ucraineni au fost acuzati de trafic de organe provenite de la victimele accidentelor rutiere. Doctorii foloseau elicoptere pentru a transporta rinichi si plamani in spitale din apropiere. Pentru fiecare organ, cereau pana la 19.000 de dolari.
In ianuarie 2002, cotidianul West Australian a monitorizat o afacere cu organe desfasurata in Bosnia-Hertegovina. Donatorii isi ofera organele deschis, prin intermediul anunturilor din mica publicitate. Preturile urca pana la 68.000 de dolari. Daca se tine cont ca salariul lunar mediu este aici sub 200 de dolari, suma precizata este o adevarata avere.
Sistemele nationale de asigurari sociale inchid ochii. Un articol dat publicitatii intr-o editie din mai 2001 de cotidianul The New York Times il cita pe coordonatorul unui transplant de rinichi din cadrul Spitalului Universitar Hadassah, din Ierusalim, spunand ca 60 dintre cei 244 de pacienti care primesc ingrijire post-transplant si-au cumparat un rinichi nou de la un strain. Numerosi israelieni, pentru a nu fi descoperiti, calatoresc in Europa de Est, insotiti de medici israelieni pentru a fi supusi transplantului. Adesea, acest gen de calatorii sunt eufemistic numite turism de transplant. Numarul clinicilor s-a inmultit in regiune. Medicii israelieni au vizitat de curand tari sarace precum Macedonia, Iugoslavia, provincia Kosovo, Bulgaria pentru a discuta cu oamenii de afaceri locali si cu medicii de aici despre construirea unor clinici specializate in transplanturi.
O asemenea implicare fatisa in ceea ce cu generozitate poate fi descris drept perioada tarzie a comertului cu sclavi starneste un nou val de antisemitism usor deghizat. Publicatia ucraineana The Ukrainian Echo, citand o agentie de stiri locala, nota, la data de 7 ianuarie 2002, ca un muncitor ucrainean a murit la Tel Aviv in circumstante misterioase, iar inima i-a fost sustrasa… Interpolul ancheteaza deja acest caz lugubru.
Potrivit rapoartelor, furtul de organe si rapirile, in special de copii, au cunoscut o intensificare din 1991 incoace, iar cumparatorii se pare ca sunt arabii bogati. Nancy Scheper-Hughes, antropolog in cadrul Universitatii Berkley (California) si cofondatorul Organs Watch (un centru de documentare si cercetare), remarca intr-un raport dat publicitatii in ianuarie 2001 ca a indentificat cel putin nationalitatea presupusilor cumparatori. In cazul locuitorilor tarilor din Golf, e de remarcat ca ani de zile acestia au calatorit in India, Filipine si Europa de Est pentru a cumpara rinichi, deoarece conform credintei islamice, transplantul de organe este permis, pentru a salva viata, dar este interzis schimbul de organe de la persoane declarate in moarte clinica.
Intre timp, sute de pacienti care asteapta un transplant de rinichi in Israel, tara care are propria retea de transplanturi bine dezvoltata, calatoresc ca turisti de transplant in Turcia, Republica Moldova, Romania, unde gasesc persoane disperate sa isi vanda un rinichi. In multe tari, din Brazilia si Argentina pana in India, Rusia, Romania, Turcia si Africa de Sud, dar si in anumite zone din SUA, poate fi distins un soi de medicina de apartheid, care imparte lumea in doua populatii diferite: partea donatorilor de organe si cea a celor care beneficiaza de ele.
Rusia, alaturi de Estonia, China si Irak sunt de departe centre de trafic si de transplant de organe. Pusa de UE in fata acestei probleme, Rusia a raspuns ca nu are resursele necesare pentru a monitoriza donatiile de organe.
Nancy Scheper-Hughes, care se opune cu fermitate oricarei forme de legalizare a comertului cu organe, spune ca in general, circulatia organelor, in special rinichi, se face dinspre Sud inspre Nord, dinspre zonele sarace ale lumii, inspre cele bogate, dintre indivizii de culoare inspre albi, dinspre femei inspre barbati.
Traficul de organe este rezultatul interdictiei internationale impuse vanzarii de organe, fie de la indivizi aflati in moarte clinica, fie de la donatori. Dar pe piata, cererea exista, iar ofertele, pentru cei care au nevoie, sunt adesea irezistibile. De aceea, medicii si autoritatile de pretutindeni ar face mai bine sa reglementeze acest gen de comert, in loc sa il transforme intr-o forma de crima organizata.
Emo Story
What’s emo?
(1) Abbreviated form of emotional hardcore, relating to a genre of music coined due to a band’s usage of emotional and personal lyrics.
(2) An individual who is a follower of emo music.
(3) A style of dress used by followers of emo. This dress sense includes trucker caps, long fringes for boys, short hair for girls, black clothes and tight trousers.
Anyway, this is their story. Kind of silly junk, but funny silly junk.
Ce miracol, ce minune! (episodul 2)
Luni, 13. O zi perfecta pentru un test la facultate. Mai ales cand nu stii nimic. Bineinteles, nu e cazul meu :)
Materia: Baze de date (Visual FoxPro).
Ora: 14:36.

Sala e aproape plina. De fapt, nu. E plina ochi. Nu mai e niciun loc. Unii colegi sunt pusi sa scrie la pupitrul profesorului.

Profu se chinuie sa porneasca laptop-ul. Subiectele sunt proiectate pe perete. Imaginea nu prea e clara. O fi de la coadece :)

Sala e plina, insa lumea inca mai vine. Asta e bine. Nici in prima zi de facultate nu ne mandream cu asa prezenta.

Dupa test, direct la bere. Super atmosfera. But that’s another story!
Fresh meat!
Eram aseara in Carrefour Obor. Plictisit si obosit dupa o zi intreaga petrecuta la Orange Concept Store din Calea Victoriei cu prilejul WoW TCG, impingeam cu sictir carutul pentru alimente. Observ pentru prima data cat de prost sunt impartite raioanele in magazin. De exemplu, dulciuri langa imbracaminte.
Ma rog. Nu aici vroiam sa ajung. Nimeresc in sectorul denumit Arta mesei, uitandu-ma dupa o cana pentru ceai/lapte. Pe raftul de vis-a-vis stateau cu grija si netiplate toate instrumentele necesare cu care, daca esti dus cu capul, poti scalpa in liniste 15-20 de persoane pana sa te prinda oamenii de paza ai supermaket-ului. Depinde de dexteritatea detinuta.
Eu m-am jucat cu un satar. I-am facut si poza ca sa ma credeti. Nu s-a intamplat nimic grav insa. Cum v-am spus, eram prea plictisit…

Nota: A se observa seturile de cutite pe raftul de jos, netiplate la randul lor.
Ce miracol, ce minune! (episodul 1)
Sambata. Ca tot omul gospodar care se respecta, ma trezesc de dimineata si ma duc la piata sa fac cumparaturile de rigoare. Pentru cei care nu stiu, stau in zona Obor si pot sa ma mandresc ca piata e la doi pasi de unde stau. Trecem peste.
Ajung in parcarea din spatele blocurilor, trec prin parculetul in care ma jucam cand eram mic si ajung la punctul de colectare (ziare, reviste, hartoage) situat in fata intrarii. Atent ca nu cumva sa ma impiedic de imensa bordura care delimiteaza trotuarul, ridic ochii din pamant si observ un barbat de vreo 35 de ani, cu canadiana neagra si cu fes negru in cap, neras de cateva zile, care impartea foarte mandru niste fluturasi. Nu sunt amator sa colectionez toate prostiile atunci cand mi sunt oferite pe strada, asa ca dau sa trec mai departe. Interesant era faptul ca toti cei care primeau acei fluturasi incepeau sa rada nejustificat. Acest lucru mi-a captat atentia si implicit mi-a starnit curiozitatea.
Totusi ca sa nu par cersetor, ma fac ca trec prin fata barbatului fara a da impresia ca ma intereseaza ceva. Era oricum inevitabil sa ma rateze, dat fiind faptul ca era asezat exact in mijlocul trotuarului. Primesc o hartie A4 impaturita in doua, nemototolita. O desfac si observ o poezie, frumos centrata in mijlocul paginii, scrisa cu font de marimea 16 si cu efect de ingrosat. O sa va reproduc in totalitate textul, exact asa cum apare in pagina respectiva.
Apusul unei stele
Pe o stanca neagra, langa podul Grant
Sade-acum don Carlos, privind disperat.
Tipa si injura, ochii-i scanteiaza
Cand privesc la cainii ce inainteaza.
Merg acum in haita, si merg hotarati,
Fara pic de teama ca vor fi infranti.
Nu se-opresc deloc din drumul cel lung,
Campionii tarii se numesc acum.
Steaua-nainteaza, dar cu frana trasa
Si miroase-a fum, de epava arsa.
Insa don Becali, langa ei vegheaza,
Cu cuvinte grele ii apostrofeaza.
- Jucatorii mei, va spun raspicat
Ca acuma, cainii, m-au inspaimantat!
Mi-e frica sa dorm, dar si treaz cand sunt
Ma tot uit la poarta sa nu luam vreun GOL!
Versuri: Gigi Becali :)
Sincer, nici rimele seci, nici masura inegala a versurilor, nici umorul de doi bani nu mi-au animat dimineata, cat gestul facut de acel barbat neras care mai mult ca sigur statea in frig de placere sa vada gesturile de pe fetele fiecarui trecator. Probabil o fi mai bine decat sa vinzi castraveti.
In ciuda acestui incident, mersul la piata a decurs normal, fara peripetii ulterioare.
















