Momentan rasfoiesti arhiva.


Proba de educatie fizica inclusa la BAC 2007

Comunicatul de presa din data de 31.10.2006 dat de Ministerul Educatiei si Cercetarii ne asigura ca disciplina educatie fizica si sport va face parte din lista probelor care vor fi sustinute la examenul de Bacalaureat din 2007.

Mai multe detalii aici.

Etichete: romania, spam, utile

Problema si solutia

De multe ori se spune ca solutia gasita este mai imbarligata decat problema in sine. Si e foarte normal ca sa fie asa. De ce?

Cum ar fi daca s-ar descoperi ca nu suntem singura rasa de creaturi existente in Univers? Nu zic ca suntem, dar imi imaginez situatia cu dovezi concrete. Cum ar fi daca s-ar descoperi nemurirea? No comment aici. Cum ar fi daca ar izbucni cel de-al treilea razboi mondial? Si asta ar fi problema, ca solutie nu prea exista. Cum ar fi daca s-ar descoperi un instrument care sa tranforme apa in aur? Pe langa faptul ca am fi sortiti sa bem Cola toata ziua. Cum ar fi daca s-ar dovedi ca George Bush este de fapt Hitler reincarnat? Asta fara sa va lasati imaginatia sa zboare. Cum ar fi daca in Romania exista anticristul? Eu cunosc destui, dar nu dau nume. Cum ar fi daca s-ar interzice vorbitul? Eu sincer as obosi toata ziua sa dau din maini. Cum ar fi daca Steaua si Dinamo s-ar intalni in Supercupa Europei? Probabil ne-ar descalifica ambele echipe. Cum ar fi daca am avea doar un singur anotimp? Si de preferinta sa fie iarna. Cum ar fi daca Metallica s-ar apuca de cantat manele? Nici nu vreau sa ma gandesc. Sau cum ar fi daca s-ar dovedi ca Elvis nu a murit cu adevarat? Sau Kurt

V-am dat exemple ca sa va demonstrez ca unele probleme si framantari merita lasate nedescifrate. Rezultatul poate fi devastator. Solutia universala ramane valabila: f**k it, where’s my beer??

Etichete: diaree, framantari, fun, junk

Prima ninsoare

Noiembrie. Prima ninsoare. Ultima luna de toamna ne va aduce o racire semnificativa a vremii, temperaturile apropiindu-se de valorile termice caracteristice iernii. Mai mult, inceputul lunii decembrie va fi caracterizat de temperaturi mai mici decat valorile normale ale perioadei, ne avertizeaza meteorologii de la ANM.

Ce inseamna asta? In primul rand, pentru cei care nu au sursa de incalzire, adio caldura. In al doilea rand, trebuie sa le uram bun-venit hainelor groase, bocancilor, caciulitelor si a tuturor accesoriilor de iarna. In al treilea rand, sa ne cam obisnuim cu aglomeratia traficului care si asa era inabusit. In al patrulea rand, pentru cei care sunt afectati de schimbarile de anotimpuri, nevroza de iarna va asteapta cu bratele larg deschise. Mai ceva ca o mamica iubitoare. Si nu in ultimul rand, ca sa nu ne gandim numai la cele rele, urati bun-venit sarbatorilor de iarna. Pentru cei care nu stiu ce inseamna asta, va spun eu: mancatul si bautul trebuie sa fie ca la ele acasa.

[later edit]: Ora 14:48, zona Bucur Obor, din balconul meu:

Etichete: cartier, latest, spam

Noaptea de pe 4 pe 5

Autoritatea Nationala pentru Tineret lanseaza pe 4 noiembrie 2006 un nou concept de eveniment adresat tinerilor intitulat Noapte Alba. Pentru prima data, metropola bucuresteana impreuna cu 14 orase mari, importante centre universitare si culturale din Romania, vor experimenta evenimentul Noaptea Alba, organizat de Autoritatea Nationala pentru Tineret. Acest program pilot include orase ca Oradea, Cluj, Brasov, Pitesti, Constanta, Craiova, Deva, Petrosani, Iasi, Targu Mures, Ploiesti, Galati, Sibiu, Timisoara.

Aceasta ocazie va aduna un mare numar de tineri, reprezentati atat de locuitorii orasului, cat si de turisti, oferind posibilitatea unei noi si interactive experiente. Conceptul de Noapte Alba pentru tineri include diferite activitati culturale si sportive, spectacole de stand-up comedy, spectacole de teatru, prezentari de filme, expozitii de masini, motoare, carnavaluri si concursuri.

Astfel, zona Piata Universitatii – Piata Romana, impreuna cu Teatrul National, muzee, librarii si Complexul Sportiv Cultural Tei vor fi scena de desfasurare a unei experiente colective unice. Pe toata durata noptii gesturile zilnice vor asigura intr-o atmosfera neobisnuita calitatea evenimentului, intr-un curios context festiv si cultural.

Autoritatea Nationala pentru Tineret isi doreste sa prezinte fata unui Bucuresti bogat in idei interdisciplinare (reprezentatii culturale, muzica, activitati sportive, cultura suburbana, evenimente vizuale si acustice), toate caracterizate de contemporaneitate si multicuturalism. Centrul Bucurestiului, una dintre cele mai frecventate locatii, este popular atat in randul locuitorilor capitalei si a studentilor, cat si printre cei ce tranzitează capitala, fie ei din Romania sau din alte tari, ceea ce asigura proiectului un public foarte numeros si divers, format din tineri cu varsta cuprinsa intre 14 si 35 de ani. Acelasi lucru se va intampla si in celelalte orase care vor desfasura evenimentele in cel mai popular loc din orasul respectiv.

In data de 4-5 noiembrie 2006 simultan pe teritoriul Romaniei in cele 14 orase vor incepe activitatile care se vor desfasura pe parcursul intregii nopti. Pe intreaga perioada a evenimentului vor avea la concerte, reprezentatii de teatru, focuri de artificii, concursui sportive si culturale dotate cu premii. Autoritatea Nationala pentru Tineret spera astfel sa creeze un eveniment de traditie care sa faca parte din viata oricarui tanar roman.


Mergeti? :)

Etichete: romania, utile

Steaua si meciul de la Madrid

Cine spune ca Steaua nu a facut un meci mare ieri seara la Madrid insemna nu numai ca e un anti-stelist, ci si ca nu se poate considera un roman.

Poate pentru multi, prima concluzie ar fi cam aceeasi ca si dupa meciul tur de la Bucuresti: neputinta. Insa aseara, Steaua a aratat ca o echipa campioana care nu venise degeaba la Madrid, in orice caz nu ca sa se predea. Esecurile din campionat si meciurile proaste facute de Steaua in tara nu aveau cum sa arate adevaratul potential al echipei care a pregatit din timp meciul retur si a sperat tot timpul ori la egal, ori la victorie. Spun asta pentru ca nu mi s-a parut ca Steaua a vrut sa iasa invinsa de pe teren.

Balonul e rotund si orice se poate intampla. Daca dupa prima repriza ne-am facut cruci la suturile lui Robinho si Roberto Carlos, iar dupa pauza ne-am rugat ca Beckham si Ronaldo sa prinda o zi mai proasta, ghinionul nu ne-a ocolit. Finalul fazei in care Nicolita a jucat prea defensiv o minge cu pasa spre poarta si incheiata cu autogol, ne-a alungat speranta de a ne califica in primavara europeana. Nu insa si dorinta.

Trebuie sa recunoastem ca Real Madrid nu a aratat prea multe in meciul de aseara, in orice caz nu ceva ce ar fi trebuit sa se gaseasca la o echipa de top: nervi si frustrare. Sa nu mai vorbesc despre penalty-ul ratat de v.Nistelrooy. Chiar daca Nicolita a reprezentat un fel de inger si demon pentru Steaua, eu sunt mandru pentru meciul facut la Madrid si trag o singura concluzie: se poate.

Etichete: framantari, junk, nervi, people

Ce este ApexDC++?

ApexDC++ este un program pentru transferul de fisiere prin mod Direct Connect (DC++) bazat pe codul sursa al programului StrongDC++, cu modificari ce ofera noi functii atractive si ingenioase.

La ora actuala, dupa parerea mea, este cel mai bun client Direct Connect, asta datorita numeroaselor optiuni pe care programul le ofera, bazandu-se pe succesul enorm al proiectului PeerWeb, mai vechiul client care a facut furori printre userii de programe DC++.

Facand o comparatie cu rmDC++, care pur si simplu fura tot codul sursa al StrongDC++ si adauga in plus 2-3 optiuni, ApexDC+ pare sa completeze golurile pline cu semne de intrebare si sa rezolve problemele ridicate de utilizatori de-a lungul timpului.

Mai multe detalii referitoare la program le puteti gasi aici.



Disclaimer: Autorul acestui articol nu promoveaza niciun program si nu sustine prin reclama niciun site. Captura de ecran folosita in acest articol este folosita in scop informativ. Programele precum ApexDC++ nu incurajeaza transferul de fisiere ilegale si folosirea lor se face pe propria raspundere.

Etichete: software, utile