Am fost martorul unei saptamani in care daca am crezut in sansa noastra, probabil ca acum multi mi-ar cere socoteala si mi-ar sugera sa ma ascund. Si totusi nu o fac. A trecut doar o zi de cand Dinamo a cedat in meciul de la Lisabona. Efectele sunt inca vizibile. La sfarsitul meciului dintre Steaua si Sevilla aud artificii. Nu inteleg de unde vine aceasta bucurie falsa si degeaba as incerca sa caut o explicatie.

Se pare ca suntem sortiti sa oscilam intre starea de agonie si cea de extaz. Daca un cuplu Mergea-Tecau magnific a reusit sa ma faca sa simt cu adevarat ce inseamna sa fii roman, un Pavel extenuat si iesit din forma fizica care l-a consacrat a izbutit sa stearga si ultima urma de speranta de pe fetele celor care au crezut in el. Am intrat in Uniunea Europeana, dar se pare ca inca ne zbatem in groapa neputintei.