De cateva luni bune ma trezeste sunetul foarte matinal al picamerului neobosit, ciupind cu atentie fiecare coltisor al trotuarului care imi inconjoara blocul. Cred ca deja m-am obisnuit ca la ora 8:30 in creierul diminetii, cand e somnul cel mai dulce, sa ma intorc pe partea cealalta si sa-mi pun perna in cap.

Oamenii astia lucreaza de mai bine de doua anotimpuri si zici ca abia s-au apucat de lucru. Acum stau si ma intreb daca chiar lucreaza in reluare sau daca nu cumva le place la nebunie sa terorizeze tot cartierul. Citeam undeva pe o pancarta ca mai avem de indurat pana in februarie. Si daca asta nu e definitia adevarata a sadismului, atunci eu cu prima ocazie trag o fuga pana la farmacie ca sa-mi cumpar niste somnifere.